Quollection 42

Dintre sutele de pasi care au batut drumul nostru nocturn de la patul tau in bucatarie si inapoi, i-ai mai recunoaste pe ai mei, apasati si stangaci? 

*

Sa fie oare posibil ca undeva in lumea asta cineva sa tanjeasca dupa mine? Cineva sa fie croit pe masura tenebrelor si frustrarilor mele? Sa fie oare cineva destinat mie si numai mie? Cati dintre noi nu ne intalnim niciodata?

*

Poate ca iubire e atunci cand, dupa ce ai stins lumina la baie si ti-ai vazut ochii obositi in oglinda, alti ochi ii privesc pe ai tai de undeva din intunericul apropiat. Si esti impacat cu asta si nu mai tanjesti dupa nimic altceva. Poate ca iubirea e cand nu-ti mai esti tie oglinda.

*

Cred ca inima mea e inchisa pentru renovare. Nu mai incercati.

*

Cred ca mi-am negat niste dureri in ultimii doi ani. Niste lovituri. Aparent a fost bine. Pare ca te simti mai puternic. Aproape reuseti sa-ti vinzi iluzia asta. Ca esti mai puternic. Pana cand intr-o zi un singur cuvant declanseaza in tine durere nevindecata, netratata, netraita, peste care ai aruncat zeci de kilograme de uitare asa cum arunci nisip peste jarul unui foc de plaja dupa ce s-a terminat o noapte magica si te duci sa te culci pe unde nu conteaza.

*
Oamenii tind sa nu priveasca decat in fata, ca si cand numai de acolo ar trebui sa avem asteptari.